U

Tu știi adevărata poveste a lui Moș Crăciun?

de | dec. 18, 2018 | Minte și suflet

Acasa » Uncategorized » Tu știi adevărata poveste a lui Moș Crăciun?

Moș Crăciun este — cred eu  — unul dintre cele mai interesante, mai complexe și mai iubite personaje pe care le-a cunoscut umanitatea. De altfel, în lumea predominant laică a ultimelor decenii, acesta a câștigat prim-planul acestei sărbători care simbolizează, în esență, nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Și, indiferent de afinitățile și de credințele personale, nici nu cred că este potrivit să judecăm felul cum a evoluat această sărbătoare.

Important este că avem minunata șansă de a ne bucura de o sărbătoare fabuloasă, care este, de altfel, pentru foarte mulți dintre noi, cea mai frumoasă dintre toate. Și cum ar putea să nu fie astfel, din moment ce sărbătoarea Crăciunului este atât de plină de semnificații, de simboluri, de emoție. Deși este plasată în miezul iernii, Crăciunul este o sărbătoare a nașterii, a bucuriei, a vieții. De asemenea, Crăciunul ne oferă, într-un mod de-a dreptul magic, generozitatea, recunoștința, dragostea, inocența și solidaritatea de care avem atât de multă nevoie.

Și nu am fi deloc cinstiți dacă nu am recunoaște că o bună parte din toată această trăire minunată se datorează acestui personaj cu totul și cu totul special – Moș Crăciun. Dar care este, însă, cu adevărat, legenda acestuia? Când a apărut Moș Crăciun? De unde? Cum? Și de ce?

Ei, bine, se consideră că personajul își are originea în povestea Sfântului Nicolae, episcopul născut în secolul III în Asia Mică și care a devenit cunoscut pentru faptul că dăruise pe ascuns sume mari de bani unor fete sărace, care nu își permiteau să se mărite. Așa cum v-am povestit, de altfel, în articolul pe care l-am scris despre legenda lui Moș Nicolae, de la această întâmplare, oricine primea pe neașteptate un cadou considera că acesta i-a fost dăruit de acest sfânt.

În secolul XVI, însă, odată cu reformele ce au avut loc în biserica creștină din nordul Europei, legendele și tradițiile ce țineau de Sfântul Nicolae au devenit nepopulare. Astfel, în Anglia a apărut un personaj care dăruiește daruri copiilor cuminți în Ajunul Nașterii Domnului, acesta fiind numit “Tatăl Crăciun” (“Father Christmas”) sau “Bătrânul Crăciun” (“Old Man Christmas”) și întruchipat ca un bătrân corpolent, cu barbă, îmbrăcat într-o haină lungă, verde, cu guler de blană. În anumite zone ale Germaniei și Austriei personajul care oferea cadouri celor mici era denumit “Christkind”, un copil cu părul blond și cu aripi care îl simboliza pe Pruncul Iisus. În Olanda și Belgia, cel care aducea cadourile în luna decembrie se numea “Sinterklaas” (o versiune a Sfântului Nicolae), iar în Franța “Père Noël”. Interesant este că versiunile personajelor din Anglia (și mai târziu din America de Nord) și din Olanda au fuzionat, “Sinterklaas” devenind “Santa Claus”, adică Moș Crăciun pe care îl cunoaște astăzi întreaga planetă.

Deosebit de interesant este faptul că, începând cu secolul XIX și mergând până în zilele noastre, întreaga identitate a lui Moș Crăciun a fost în permanență sculptată, modelată și rafinată în povestiri, romane, poezii, picturi, desene animate, benzi desenate și reclame (Coca-Cola). Astfel, au fost create înfățișarea actuală a lui Moș Crăciun (gras, vesel, cu barbă lungă și albă și îmbrăcat în roșu), soția lui, renii (cel mai cunoscut este Rudolf), sania zburătoare, elfii și locul unde trăiește acesta (Polul Nord). Așadar, Moș Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, reprezintă rezultatul creator al mentalului colectiv, acest fenomen atingând o amploare greu comparabilă cu oricare alt personaj mitologic al lumii.

Nu pot, în mod evident, să trec cu vederea nici povestea lui Moș Crăciun, așa cum a fost ea născută din folclorul și din legendele străvechi românești. De altfel, poate că pentru noi, românii, aceasta este cea mai frumoasă, mai semnificativă și plină de înțelesuri. Se spune că atunci când venise momentul să nască, Fecioara Maria, care călătorea împreună cu Iosif, a bătut la ușa casei lui Crăciun, în căutare de adăpost și de ajutor. Le-a deschis Crăciuna (sau Crăciuneasa), soția lui Crăciun, care, știind bine răutatea soțului ei, o primește pe ascuns, adăpostind-o într-un grajd și ajutând-o pe Maria să nască. Aflând cele întâmplate, Crăciun s-a înfuriat groaznic, tăindu-i mâinile Crăciunei.

Legenda spune că Fecioara Maria i le pune la loc, vindecând-o într-o clipă. Minunea îl transformă pe Crăciun, făcându-l un om bun și recunoscător. De altfel, de bucurie că soția lui scăpase de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un foc mare din crengi de brad și încinge o horă cu toți cei din preajmă. Apoi, oferă Fecioarei Maria daruri păstorești: lapte, caș, urdă și smântână. Astfel, Moș Crăciun reprezintă o transfigurare a celor 3 magi care i-au adus daruri lui Iisus imediat după nașterea sa. Conform etnologului Romulus Vulcănescu, sintagma „moș” din numele său înseamnă „întemeietor”, „ziditor”, „începător”.

În lumea profund materială în care trăim astăzi considerăm că Moș Crăciun nu există. Păstrăm iluzia existenței acestuia doar pentru primii ani din viața copiilor noștri, alegând să îi aducem apoi cu picioarele pe pământ și spulberându-le astfel, cumva, inocența, speranța și idealismul. N-ar fi, oare, mai bine să încercăm să înțelegem că nu este obligatoriu ca ceva sau cineva să poată fi văzut, atins, măsurat sau cântărit pentru a valida fără a clipi măcar existența respectivei realități? Cum putem spune că Moș Crăciun nu există, din moment ce acesta simbolizează unele dintre cele mai frumoase experiențe și sentimente umane? Nu am putea, în schimb, să vedem și un alt sens al existenței, înțelegând lucrurile mai în profunzime?  Haideți să reflectăm puțin, în zilele minunate ce vor veni, la acest gând!

Eu vă doresc tuturor, din tot sufletul, un Crăciun magic, plin de bucurii, fericire și pace sufletească!

Te invit să urmărești îndeaproape articolele viitoare, în care voi dezvălui cele mai interesante, noi și folositoare informații cu privire la sănătate și nu numai. De asemenea, te rog să comentezi, să propui subiecte sau să adresezi întrebările care te frământă. Promit că voi ține cont de părerile tale și că voi răspunde tuturor.

Health coach Maria Martac

Biolog, consultant în nutriție, health coach și antreprenor.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Citește și