Cu toții căutăm rețeta ideală pentru Masa de Paște. Cu siguranță aceasta este diferită pentru fiecare dintre noi.
Ce însemnătate are pentru noi Masa de Paște?
Masa de Paște vine după o perioadă în care, teoretic, am postit iar organismul nostru ar trebui să primească mâncare în cantități rezonabile. Sărbătoarea este despre reunirea familiei, cu o semnificație și mai puternică în această perioadă, despre recunoștință pentru sănătate și masa plină cu bucate specifice.
În zi de Mare Sărbătoare, mâncam încet, discutăm cu persoanele dragi nouă, le ascultăm și să ne bucurăm de atmosferă și evident de mâncare.
Pentru mine, Sărbătoarea Învierii este despre ouă roșii, friptură de miel, drob și pască. Le putem avea pe toate, atent pregătite, în cantități moderate. Ne place să mâncăm tradițional dar, mai puțin și mai dietetic, e mai sănătos. E bine să mâncăm încet, cumpătat și să ne oprim atunci când ne simțim sătui.
Ce mâncăm la masa de Paște?
Teoretic, din punct de vedere nutrițional, fiind de vorba de alimente predominant proteice: ouă roșii, drob, friptură de miel servite alături de legume verzi proaspete, consumul lor nu ar trebui să ne provoace neplăceri digestive. Însă, lucrurile pot fi scăpate de sub control dacă nu respectăm porțiile, dacă servim din toate felurile de desert (pască, cozonac) și bineînțeles, dacă vom consuma alcool.
Evident ca nu este festin daca nu le avem de toate doar că, și de această dată, moderația este recomandarea de bază.
Putem sa avem 3-4 preparate specifice sărbătorii pascale (friptura de miel, ouă roșii, pasca, stufat, ciorba de miel, drob etc) gătite mai dietetic, pe care să le consumăm în cantități moderate. După fiecare masă principală să avem pauze de câteva ore în care să facem puțină mișcare și astfel nu vom ajunge să avem probleme digestive și nici să ne îngrășăm câteva kilograme.
Dar ce să consumăm în ziua de Paște?
Oul este un aliment super sănătos și hipocaloric (80 kcal), putem consuma 2 pe zi (dar fără maioneză).
Salata verde asezonată cu ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper, trebuie să i-a locul salatei boeuf.
Ciorba de miel poate fi o variantă inspirată atât pentru prânz cât și pentru cină. Dupa răcire, înlăturați grăsimea care se adună la suprafață. Serviți cu ardei iute, pătrunjel sau leuștean proaspăt.
1 portie de ciorbă de miel = 100 kcal
Drobul preparat din organe interne, tocate și fierte, la care se adaugă multe verdețuri și ouă, puse în final la cuptor. Din punct de vedere nutrițional poate fi aperitivul perfect.
1 felie subțire de drob = 80 kcal
Stufatul Carnea de miel înăbușită si apoi fiartă împreună cu ceapă, usturoi verde și la final suc de roșii.
1 portie de stufat (cu 2 bucati de carne) = 300 calorii
Pasca versus cozonac
Pasca din făina semi-integrală cu brânza dulce și cu stafide, coajă de lămâie, arome și puțin zahăr, este desertul meu preferat din această perioadă.
Alcoolul Este de preferat să alegem vinul sec, alb sau roșu, care are un conținut caloric redus și ajută digestia. Este permis și prosecco sau șampanie, pentru festin.
1 pahar vin = 80 kcal
Și nu uitați de hidratarea cu apă! Pentru fiecare pahar de alcool, consumați 2 de apă.
Ce trucuri putem aplica pentru a reduce cantitatea de mâncare consumată?
- Să ne punem în farfurie ce și cât dorim să mâncăm la începutul mesei și să nu facem re-fill.
- Este bine să alegem o bucată de friptură de mărimea palmei lângă care să adăugăm salate de crudităti (fara dressing-uri)
- Să mâncăm o singură portie de desert și
- Să nu bem mai mult de 1 pahar de vin, și acestea cu 2 de apa fiecare pentru hidratare.
- Să degustam preparatele pe rand și nu toate o dată.
- Putem să începem de la micul dejun cu un ou roșu, o porție de pasca (sau cozonac) cu o cafea sau un pahar de kefir.
- La cină putem să mâncăm o porție de ciorba de miel sau de stufat, sau alt fel de mancare pe care nu le-am ales la prânz.
Dacă simțim că am exagerat la prânz, seara putem să servim doar un iaurt sau un pahar cu kefir.
Nici de această dată nu este recomandat să ciugulim fructe sau dulciuri între mese, sau să bem sucuri
La finalul mesei, o ceașcă de cafea neagră, neîndulcită, este ideală.
Concluzia? Cu putina atenție, masa de Paște poate fi o plăcere fără „neplăceri” digestive.
Și vă propun să alegem mai puține feluri de mâncare dar mai sănătoase, mai hrănitoare. Să alegem compania familiei sau a prietenilor.
Să ne petrecem timpul liber pe care îl avem în acesse zile plimbându-ne, citind, ascultând muzică și orice alte activități relaxante care să ne îndepărteze de masa cu mâncare.
Sărbători luminate! Paște fericit!
0 Comentarii